Două jocuri educative care mi-au unit copiii

După cum probabil ați observat pe parcursul existenței blogului, nu prea tind să umplu sertarele din camera copiilor mei cu jucării ieftine din plastic care vor fi folosite pentru joacă poate de 2-3 ori. Rar ajung prin magazine de jucării, deși, recunosc, cu primul făceam des comenzi online și avea destul de multe. Dar optez pentru jucării educative și care sunt menite să dezvolte diverse abilități.

Săptămânile trecute am avut oportunitatea să primim două jucării educative spre testare: una pentru Adelina (3 ani și 8 luni) și alta pentru Daniel (8 ani și 7 luni) din partea magazinului-poveste Carousel (din Chișinău). Jucărille sunt de la Djeco – o companie franceză inovativă stabilită la Paris, ce pune accent pe detalii și aspect.

Este un joc dedicat copiilor de la 3 la 6 ani, dar am ajuns să jucăm cu interes chiar și cu toată familia. Așa că, fără îndoială, aș include acest joc în categoria 3-99 ani 🙂

Jocul include cartonașe ce ilustrează animalele în diverse dimensiuni, iar alături i se asociază și un număr, în funcție de mărime.

Vor juca cel puțin două persoane, fiecare va merge cu câte un cartonaș (fără să-și vadă cărțile) și le va lua acel al cărui animal este mai puternic (după dimensiune sau număr). Va câștiga acel care adună cele mai multe cartonașe. Deși eu întotdeauna tind să zic că va câștiga „prietenia” și că scopul principal este să petrecem timpul împreună jucând.

Inițial, credeam că voi juca doar eu cu Adelina, însă Daniel chiar și-a arătat interesul să se joace și el cu surioara sa (un lucru care nu se întâmplă frecvent din cauza diferenței de 5 ani). Era o adevărată „bătălie” între ei și mă bucur că nu se ajungea deloc la lacrimi. Au jucat o rundă, a doua și tot nu se opreau, deși tot îi strigam că e ora de periat dinții și de mers la culcare.

Dar cel mai frumos moment e atunci când mă așez și eu cu soțul pe podea alături de ei pentru a juca câteva runde cu copiii – un moment de conexiune adevărată, mai ales în orele înainte de culcare. Râdem, ne supărăm, ne bucurăm, mai cedăm, ne batem și ne distrăm.

Cel mai palpitant moment din acest joc este atunci când ambii jucători scot animale de aceeași mărime – și aici începe adevărata bătălie ce-i ține în suspans pe jucători pentru că miza e mare.

Ceea ce mi-a plăcut la acest joc este că învață mai multe abilități la copii mici, iar pentru cei mari este o ocazie frumoasă de a se conecta cu cel mic. Prin intermediul acestui joc, copilul învață să: compară două dimensiuni diferite și să folosească cuvintele de comparație (mai mic – mai mare, mai puternic – mai slab sau egal), descoperă animale, învață să compare cifrele (că 4 este mai mare decât 3, etc), învață să facă asocieri, dezvoltă motricitatea fină și coordonarea mână-ochi.

Dar cel mai important – este un joc distractiv pentru orice vârstă, pentru că aici nu câștigă cine e mai deștept, dar cine are noroc în cărți cu animale puternice.

Dar în special pentru mine, aceste momente în care-i văd jucând împreună la egal sunt atât de prețioase!

Aceste cartonașe le am permanent în geantă atunci când mergem la restaurant și trebuie să așteptăm cu răbdare până ce ne vine mâncarea sau atunci când avem de așteptat (fie la medic, la bancă sau în alte locuri), astfel dispare tentația de a cere telefonul pentru a lupta cu plictiseala.

Nu știu cum e în cazul vostru, dar la noi este inacceptabil să vin acasă cu vreo jucărie doar pentru aia mică – supărarea din partea celui mare este inevitabilă. Cere și el jucării, deși sincer să zic, eu nu prea găseam jucării care l-ar interesa nu doar pentru o singură zi. E chiar o dilemă pentru mine.

Dar am găsit la Carousel mai multe opțiuni pentru copii mari, dar Cubissimo mi s-a părut destul de interesant, cu atât mai mult că Daniel iubește jocuri strategice și care necesită logică.

Jocul dat învață perfect despre obiectele tridimensionale, pune în mișcare logica și antrenează foarte bine răbdarea și perseverența.

După imagini, copilul trebuie să reconstruiască părțile din cub și chiar un cub complet (ăsta fiind nivelul avansat). Fiind prea convins de abilitățile sale, s-a apucat de cele mai avansate cartonașe, ca apoi să înțeleagă că nu e chiar atât de simplu. E nevoie de multă concentrare ca să interpretezi imaginea 3D și s-o reconstruieșt în realitate. Așa că revenise la imaginile de antrenare.

M-a captivat și pe mine acest joc și am încercat să reconstruiesc și eu câteva imagini. E chiar o provocare chiar și pentru mintea unui adult 🙂

Adelina n-a ezitat să solicite și ea o încercare și chiar i-a reușit să unească două piese conform imaginii, cu mic-mic ajutor din partea lui Daniel.

Când îi vine vreun prieteni acasă, nu ezită să-i pună și pe ei la încercare și le testează abilitățile cognitive. Unii cedează din prima din cauza frustrărilor, alții se ambiționează până ceva le reușește. Iar eu mă bucur că nu sar din prima să privească TV-ul.